Fărâme, cioburi căzute-n ţărână, în colbul din drum
Călcate cu piciorul de stăini, trecători
Fără nici cea mai mică valoare
Peste care vântul, şi focul, şi ploaia, şi depărtarea,
Treceau furtunos, lăsând multe pete pe bietele cioburi....
Fără un stop de milă.
Te-ai oprit din drum,
Le-ai adunat cu grijă
Şi.... Te-am văzut lăcrimând de durere;
Erau.... cioburile inimii mele.

Le-ai strâns în palmele Tale
Le-ai curăţit cu multă grijă şi cu îndelungă răbdare
Le-ai vindecat cu balsamul Tău
Şi-ai început să le lipeşti din nou cu mult drag.
Ai avut atâta talent, atâta gingăşie,
Îngrijindu-Te de fiecare bucăţică în parte.

Mi-ai făurit o nouă inimă, Doamne
Curată, mai albă, de carne
Şi plină de dragoste,
Peste care vântul, şi focul, şi ploaia, şi depărtarea
De vor trece iar,
Va rezista!
Pentru că e adăpostită în palmele Tale.

Amin.